necesar - explicat in DEX

necesar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
NECESÁR, -Ă, necesari, -e, adj. 1. De care este nevoie, de care nu se poate lipsi cineva; indispensabil, trebuincios. ◊ Strictul necesar = cantitate minimă (din ceva), indispensabilă pentru un anumit scop. Muncă necesară = parte a muncii depuse de lucrător în procesul de producție, prin care se creează produsul folosit pentru întreținerea sa și a familiei sale. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este (neapărat) trebuincios la ceva. Necesarul de semințe. 2. Care nu poate să nu existe sau să nu se întâmple (în condiții date). – Din fr. nécessaire, lat. necessarius, it. necessario.

necesar (Dicționar de neologisme, 1986)
NECESÁR, -Ă adj. Care nu poate lipsi; trebuincios, indispensabil. // s.n. Ceea ce este absolut trebuincios pentru ceva. [Cf. fr. nécessaire, it. necessario, lat. necessarius].

necesar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
NECESÁR, -Ă I. adj. care nu poate lipsi; trebuincios, indispensabil. ♦ strictul ~ = cantitatea minimă din ceva, indispensabilă pentru un anumit scop. II. s. n. ceea ce este absolut trebuincios pentru ceva. (< fr. nécessaire, lat. necessarius)

necesar (Dicționaru limbii românești, 1939)
* necesár, -ă adj. (lat. necessarius). Trebuincĭos, de nevoĭe, de care aĭ necesitate: armele-s necesare soldatuluĭ la (saŭ în) luptă, cleĭu e necesar la lipit. Care trebuĭe numaĭ de cît să existe orĭ să se întîmple: adevărurile necesare ale rațiuniĭ, căldura e efectu necesar al foculuĭ. Foarte folositor: acest soldat s’a făcut necesar regimentuluĭ. S.n. Ceĭa ce e indispensabil viețiĭ. Strictu necesar, lucrurĭ absolut necesare viețiĭ saŭ altuĭ scop. S.n., pl. e (după fr. nécessaire). Cutie cu unelte necesare maĭ ales la cusut (V. bisactea). Adv. În mod necesar, numaĭ de cît.

necesar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
necesár¹ adj. m., pl. necesári; f. necesáră, pl. necesáre

necesar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
necesár² s. n.

necesar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
necesar a. 1. trebuincios, de care cineva nu se poate lipsi: respirațiunea e necesară vieții; 2. în filozofie, se zice de ceeace nu poate a nu fi: căldura e efectul necesar al focului. ║ n. 1. ceeace e indispensabil pentru traiu: îi lipsește necesarul; 2. cutie sau lădiță pentru lucruri necesare: un necesar de piele (după fr. nécessaire).