nebântuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEBÂNTUÍT, -Ă, nebântuiți, -te, adj. (
Înv. și
reg.) Liniștit, netulburat; nevătămat, teafăr, întreg. –
Ne- +
bântuit.nebântuit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nebântuít adj. m.,
pl. nebântuíți; f. nebântuítă, pl. nebântuítenebântuit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nebântuit a. care n’a fost atins sau bântuit:
rămase treaz și nebântuit de piroteală ISP.