neaoș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEÁOȘ, -Ă, neaoși, -e, adj. 1. Autentic, adevărat, veritabil; curat, sadea.
2. Care s-a născut, s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul pe care trăiește și în prezent; autohton, indigen, băștinaș. [
Pr.:
nea-oș] –
Et. nec.neaoș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)neáoș (neáoșe), adj. –
1. Indigen, aborigen. –
2. Pur, autentic. Origine necunoscută.
Der. din
aoș ‹
avus (Weigand,
Jb., XIII, 108; REW 839) este imposibilă fonetic și dificilă semantic. Cihac, II, 215, se gîndea la
sl. naši „al nostru”, care merge tot așa de puțin. Sugestia lui Scriban, care pornește de la
nea „zăpadă” (sensul inițial „curat ca zăpada”) este interesantă, fără a fi convingătoare.
neaoș (Dicționaru limbii românești, 1939)neáoș, -ă (
ea dift.) adj. (d.
nea, zăpadă;
a se neoșa, a se troĭeni). Curat, neamestecat, de pur sînge:
Român neaoș. Fig. Cuvînt neaoș (curat românesc ș.a.).
Adv. A vorbi neaoș românește.neaoș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neáoș adj. m.,
pl. neáoși; f. neáoșă, art. neáoșa, pl. neáoșeneaoș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)neaoș a.
1 pământean:
Român neaoș; 2. fig. fără amestec, pe deplin curat:
fire neaoș românească; 3. adevărat:
port neaoș țărănesc; 4. din naștere (despre calități sau defecte):
neaoș călăreț AL.
neaoș hoț PANN. [Derivat poate din
nea (cf.
oacheș din
ochiu) cu sensul primitiv de «curat ca zăpada», aplicat în special originii pure și neamestecate]. ║ m. pământean:
vechi neaoși de ai Lehiei AL.