neîntrecut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEÎNTRECÚT, -Ă, neîntrecuți, -te, adj. Care nu este sau nu poate fi întrecut;
p. ext. grozav, extraordinar, excepțional. –
Ne- +
întrecut.neîntrecut (Dicționaru limbii românești, 1939)neîntrecút, -ă adj. Care n’a fost întrecut, fără seamăn.
neîntrecut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neîntrecút adj. m.,
pl. neîntrecúți; f. neîntrecútă, pl. neîntrecúteneîntrecut (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)neîntrecut a.
1. ce nu se poate întrece;
2. fig. fără seamăn.