neîntrebuințat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEÎNTREBUINȚÁT, -Ă, neîntrebuințați, -te, adj. Care nu a fost întrebuințat, folosit; care nu este degradat, deteriorat (prin folosire îndelungată); nefolosit, neuzat. [
Pr.:
-bu-in-] –
Ne- +
întrebuințat.neîntrebuințat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)neîntrebuințat a. care nu se mai întrebuințează, ieșit din uz:
cuvinte neîntrebuințate.