neîngăduitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, neîngăduitori, -oare, adj. Care nu îngăduie (
1);
p. ext. care nu iartă ușor; intransigent. [
Pr.:
-du-i-] –
Ne- +
îngăduitor.neîngăduitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*neîngăduitór (-du-i-) adj. m.,
pl. neîngăduitóri; f. sg. și
pl. neîngăduitoáre