nazir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NAZÍR s. m. v. nazâr.nazir (Dicționar de neologisme, 1986)NAZÍR s.m. Curtea regală a Persiei. ♦ Șef al unui departament bizantin. [Var. (după alte surse)
nazâr. / < fr.
nazir].
nazir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nazír (nazíri), s. m. – Șef, comandant.
Tc. nazir (Șeineanu, II, 271; Ronzevalle 168).
Sec. XIX,
înv. –
Der. nazîrliu, s. m. (favorit, protejat), prin confuzie cu
nazar; nazirie, s. f. (conducere, șefie).
nazir (Dicționaru limbii românești, 1939)nazír și
nazî́r m. (turc. ar.
nazyr, inspector).
Vechĭ. Comandantu uneĭ cetățĭ turceștĭ:
naziru Brăileĭ. Șefu vătavilor de plaĭ. Inspector, supraveghetor. Vătav de Țiganĭ domneștĭ. V.
raĭa, pîrcălab.nazir (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nazir m. od.
1. comandantul unei cetăți turcești de lângă Dunăre:
Nazirul Brăilei; 2. vătaf de Țigani domnești:
biciul plumbuit al nazirului AL. [Turc. NAZYR. inspector].