nap (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NAP, napi, s. m. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze crescute în formă de rozetă și cu rădăcina cărnoasă, de formă aproximativ sferică, comestibilă
(Brassica napus). ◊
Expr. (Gol) nap sau
ca un nap, ca napul = complet dezbrăcat;
p. ext. foarte sărac.
2. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene, având tuberculii cu un conținut nutritiv bogat, folosită ca furaj; nap porcesc
(Helianthus tuberosus). –
Lat. napus.nap (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)NAP, napi, s.m. Plantă erbacee a cărei rădăcină cărnoasă de culoare albă sau rozalie, de formă rotundă sau lunguiață, este comestibilă (
Brassica rapa, var.
napus); este utilizată ca o legumă, având gust de gulie, mai ales în bucătăria franceză și cea germană (aici numită
weiße Rübe = sfeclă albă). În țările scandinave și în SUA este preferat napul galben (
Brassica napobrassica), un hibrid dintre nap și varză, cât o sfeclă mare, cu pulpa de culoare oranj, având gust pronunțat de varză (germ.
Kohlrübe = sfeclă-varză), comercializat sub denumirea scandinavă
rutabaga. nap (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nap (nápi), s. m. – Plantă și rădăcina ei (Brassica napus esculenta). –
Istr. nǫp. Lat. napus (Pușcariu 1192; Candrea-Dens., 1201; REW 5821),
cf. it. napo, prov.,
cat. nap, v. fr. naf, sp.,
port. nabo.nap (Dicționaru limbii românești, 1939)nap m. (lat.
napus, it.
nopo, cat.
nap, sp. pg.
nabo; it. și
navone, pv.
nabet, fr.
navet). O plantă cruciferă (cu florĭ galbene, cu fructele în formă de păstare, cu rădăcina cărnoasă, sferică și bună de mîncat chear crudă, acoperită cu o coajă violetă) numită în Munt. vest
brojbă, în Munt. est
gulie, în Mold. sud
alabaș, în Mold. nord
caralambă, în Trans.
caralabă (
brassica napus, cu varietățile:
esculenta, oleifera, annua, hiemalis și
rapifera și
brassica oleracea gongylodes).
Nap porcesc, o plantă din familia compuselor, cu tulpina drept în sus și a căreĭ rădăcină face niște tubercule care se mănîncă și crude, în Mold. sud
gulie, în Trans.
picĭoarcă (
helianthus tuberosus).
Munt. est. Iron. Îmbrăcată nap-ciocan, foarte împopoțonată (V.
grafină și
spilcă).
nap (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NAP (
lat. napus)
s. m. 1. Plantă bienală din familia cruciferelor, cu rădăcina cărnoasă și cu frunze în rozetă, cultivată ca legumă încă din Antichitate, unele varietăți fiind furajere (
Brassica napus var. napobrassica). Rădăcinile și frunzele sunt folosite în medicină ca diuretic, antiscorbutic, emolient pectoral, revitalizant etc.
2. Nap porcesc = plantă furajeră, perenă din familia compozitelor, înaltă de
c. 50-100 cm, ramificată și cu tuberculi bogați în insulină (
Helianthus tuberosus); topinambur.
nap (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)nap, -i, s.m. – (bot.)
1. Plantă furajeră (Brassica napus).
2. Sfeclă roșie (în Petrova); burac.
3. Cartof (în Borșa).
4. Gulie (în Săpânța, Dragomirești, Vișeu). – Lat. napus.
nap (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nap s. m.,
pl. napinap (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nap m. pl.
1. plantă alimentară a cării rădăcină cărnoasă, rotundă și groasă, e comestibilă
(Brassica napus); 2. (
turcești sau
porcești) plantă cultivată pentru trebuințe economice, uneori sălbăticită
(Helianthus tuberosus). [Lat. NAPUS].