naingiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NAINGÍU, naingii, s. m. Naist. [
Pr.:
na-in-] –
Nai +
suf. -ingiu.naingiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)naingíu (
înv.)
(na-in-) s. m.,
art. naingíul; pl. naingíi, art. naingíii (-gi-ii)naingiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)naingiu m. cântăreț din naiu:
un scripcar, un cobzar și un naingiu. [Formațiune analogică din
naiu (v.
neisan)].
naingiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)naingíŭ m. (turc.
naĭği). Muscalagiŭ, cîntăreț din naĭ. – Vechĭ și rar și
naĭzan, neĭzan (turc. pers.
naĭzen).