năvalnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂVÁLNIC, -Ă, navalnici, -ce, adj.,
s. m. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi domolit, stăpânit; furtunos, impetuos, aprig, violent; strașnic, cumplit. ♦ (Despre ape curgătoare) Care curge repede.
2. S. m. Specie de ferigă cu frunze mari, lucitoare, în formă de lance, dispuse în rozete, folosită în medicina populară
(Scolopendrium vulgare). –
Năvală +
suf. -nic.năvalnic (Dicționaru limbii românești, 1939)năválnic, -ă adj. (d.
năvală). Impetuos. Adv. În mod impetuos. S.m. Ferigă. Limba vecineĭ, o plantă întrebuințată contra tuseĭ și pe care fetele de la țară o poartă în sîn cu speranță că așa vor
năvăli pețitoriĭ la ele (
scolopendrium/vulgare saŭ
officinarum).
Munt. Mold. Valeriană. – Vechĭ și
năvarnic și
nevarnic. V.
odoleană.năvalnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)năválnic1 adj. m.,
pl. năválnici; f. năválnică, pl. năválnicenăvalnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)năválnic2 (plantă)
s. m.năvalnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)năvalnic a. și adv. impetuos:
sare năvalnic. ║ m.
1. plantă cu proprietăți amare din care se face un ceaiu bun pentru tuse
(Scolopendrium); 2. Mold. odolean (pisicile dau năvală la această plantă).