năruitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂRUITÚRĂ, năruituri, s. f. Ruină a unei construcții; dărâmătură. [
Pr.:
-ru-i-] –
Nărui +
suf. -tură.năruitură (Dicționaru limbii românești, 1939)năruitúră f., pl.
ĭ. Loc saŭ zid năruit.
năruitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)năruitúră (rar)
(-ru-i-) s. f.,
g.-d. art. năruitúrii; pl. năruitúri