năpăstuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂPĂSTUITÓR, -OÁRE, năpăstuitori, -oare, s. m. și
f. (Rar) Persoană care năpăstuiește pe cineva; asupritor; calomniator. [
Pr.:
-tu-i-] –
Năpăstui +
suf. -tor.năpăstuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)năpăstuitór (rar)
(-tu-i-) s. m.,
pl. năpăstuitórinăpăstuitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)năpăstuitor m. cel ce năpăstuește.