năpăstui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂPĂSTUÍ, năpăstuiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A face cuiva o nedreptate, un rău; a nedreptăți, a persecuta, a asupri pe cineva.
2. A învinui pe nedrept; a ponegri, a calomnia, a defăima. – Din
sl. napastovati. Cf. năpastă.năpăstui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)năpăstuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. năpăstuiésc, imperf. 3
sg. năpăstuiá; conj. prez. 3
să năpăstuiáscănăpăstuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)năpăstuì v.
1. a asupri, a impila pe nedrept:
unii năpăstuesc omul chiar pe sfânta dreptate CR.;
2. a învinui fără temeiu:
ce o năpăstuești și tu? AL. [Tras din
năpaste].