nămol (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂMÓL, nămoluri, s. n. Sediment moale alcătuit din particule fine, de culoare închisă, cu miros caracteristic și uneori cu proprietăți radioactive, depus pe fundul bazinelor acvatice, mai ales al apelor stătătoare, sau rămas după inundație la malul unui rău; mâl;
p. ext. noroi. ◊
Expr. A face (băi de) nămol = a-și unge corpul cu un strat de nămol în scopuri curative. ♦
Fig. (De obicei urmat de determinări introduse prin
prep. „de”) Cantitate, volum mare din ceva. [
Var.: (
pop.)
nomól s. n.] – Din
ucr. namil, -olu.nămol (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nămól (nămóluri), s. n. – Noroi, mîl, clisă. –
Var. nomol și
der. Sl.,
cf. pol. namul, rut. namul (Cihac, II, 183; Tiktin),
cr. namuliti „a înnămoli”,
bg. namol (Conev 41) nu pare sigur.
Cf. mîl. –
Der. (î)nămoli, vb. (a se împotmoli, a se înnoroi);
nămolniță, s. f. (mocirlă, baltă de noroi);
nămolos, adj. (mîlos).
nămol (Dicționaru limbii românești, 1939)nămól V.
nomol.nămol (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NĂMÓL (‹
ucr.)
s. n. 1. Mâl.
2. Substanță naturală de origine variată, care se depune pe fundul apelor stătătoare; conține numeroase elemente organice. Unele
n. au proprietăți terapeutice, fiind utilizate în tratamentul reumatismului, al polinevritei etc.
3. (
TEHN.) Suspensie de concentrație relativ mare într-un lichid (de obicei apă) a unor particule cu dimensiuni mici (sub 0,5 mm), fie ca urmare a unor decantări, fie prin precipitarea unor substanțe produse în urma anumitor reacții chimice.
nămol (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nămól s. n.,
pl. nămólurinămol (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nămol n.
1. noroiu de mlaștini;
2. fig. grămadă:
sub un nămol de lauri AL. [Pop. NAMUL].