nălucitură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))NĂLUCITÚRĂ, nălucituri, s. f. (Rar) Nălucire. – Din
năluci +
suf. -(i)tură.nălucitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nălucitură f. efectul nălucirii: alucinațiune.