năjit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂJÍT s. n. (
Pop.) Nume generic dat nevralgiilor, durerilor de dinți, inflamațiilor urechii etc. – Din
bg. nežit.năjit (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)năjít (-turi), s. n. – Otită, inflamație a urechii.
Sl. nežitŭ (Cihac, II, 209; Conev 92),
cf. sb.,
ceh. nežit.năjit (Dicționaru limbii românești, 1939)năjít și
nejít n., pl.
urĭ (vsl.
nezitu, rut.
néžĭt, pol.
niežyt, -yd, catar, ceh.
nežit, -id, ulcer purulent).
Pop. Otită externă.
năjit (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)năjít, (năjât, nejit, nejid, nejât), s.n. –
1. (med.) Nume generic dat nevralgiilor, durerilor de dinți, inflamațiilor urechii etc. (Bârlea 1924; Țiplea 1906: Papahagi 1925): „Nejid pă strigare, / Nejid pân poteca cea mare” (Papahagi 1925).
2. Afecțiune care apare la juninci, la prima gestație: „Ugerul se face ca piatra și începe să se umfla tot corpul animalului. Pentru tratament se aplică comprese cu apă rece, apoi se afumă animalul cu putregai de răchită aprins și se fac frecții cu usturoi. În timp ce se afumă, se descântă: Nejâte, / Pricăjâte, / Ieși de unde ești” (Memoria 2004: 1073).
3. Rău, necaz, boală: „Nejâtu-i de nouă feluri: / Luat pân didioti, / Luat pân supărare, / Luat pân pofta cea mare...” (Calendar 1980: 125). – Din sl. nežitu (DER).
năjit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)năjít (
pop.)
s. n.năjit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)năjit n. Mold.
1. inflamațiunea urechii:
ba i-a făcut de năjit CR.;
2. boală de oi (când au bube pe obraz). [Ceh. NEJIT, uimă].