năclad (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)năclád,
năcláduri și
năclázuri, s.n. (reg.)
1. butuc gros de lemn; năcăruș.
2. scorbură de copac.
3. grindă groasă de stejar.
4. (fig.) greutate, povară sufletească.
năclad (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)năclád (-ázi), s. m. – (
Trans.,
Olt.) Buștean.
Sl.,
cf. sl. naklasti, nakladą „a îngrămădi” (Cihac, II, 60; Tiktin). –
Der. năcladă, s. f. (grămadă, morman),
cf. claie.năclad (Dicționaru limbii românești, 1939)năclád n., pl.
urĭ și
e (vsl.
na-kladŭ, camată, lucru provenit din banĭ depușĭ, d.
klasti-kladon, a pune, a clădi. V.
clădesc).
Vest. Butuc pus ca să ardă încet și să întreție focu. Bucată de lemn de care se reazemă altele ca să ardă maĭ bine. V.
tăcĭunar.năclad (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)năclád, năclazi, s.m. –
1. Buștean, buturugă, butuc: „Un fel de lemn gros, o cioată, care să întrețină focul permanent” (C.C. 1979).
2. Butuc gros care servește ca suport pentru lemnele din vatră sau se așează la marginea focului: „La un cioban o vinit Omu Nopții, l-o luat și l-o pus acolo, de năclad, pe foc, și l-o ars...” (Bilțiu 1999: 168; Giulești).
3. Grindă de stejar care se așază la baza unei construcții (Bilțiu 1999).
4. Fundația de piatră pe care se reazămă peretele din față al colibei păcurărești: „Focul e separat de zăplad prin năcladul de piatră” (Georgeoni 1936: 73). – Cf. sl. naklada „a îngrămădi” (DER).