năbușitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂBUȘITÓR, -OÁRE, năbușitori, -oare, adj. (
Pop.) Înăbușitor, sufocant. –
Năbuși +
suf. -tor.năbușitor (Dicționaru limbii românești, 1939)năbușitór V.
înăbușitor.năbușitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)năbușitór (
pop.)
adj. m.,
pl. năbușitóri; f. sg. și
pl. năbușitoárenăbușitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)năbușitor a. care năbușește sau sufocă:
căldură năbușitoare.