miercuri (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MIÉRCURI s. f. A treia zi a săptămânii, care urmează după marți. ♦ (Adverbial) într-o zi de miercuri; (în forma
miercurea) în fiecare miercuri; în miercurea imediat precedentă sau următoare. –
Lat. mercuris [dies].
miercuri (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)miércuri s. f. – A treia zi a săptămînii. –
Mr. ńercuri, megl. (m)ńercuri. Lat. Mercŭrii (dies) (Diez, I, 274; Pușcariu 1071; Candrea-Dens., 1102; REW 5519),
cf. it. mercoledì, prov. dimercre, fr. mercredi, sp. miercoles. –
Der. miercan(-nă), s. m. și
f. (nume de bou sau de vacă născută într-o miercuri).
miercuri (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)miércuri s. f.,
art. miércurea; pl. miércuri, art. miércurilemiercuri (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Miercuri f.
1. a treia zi a săptămânii;
2. în basme: nume de sfântă, personficarea zilei corespunzătoare:
căci vrăjit de mult e locul de un cuvânt al sfintei Miercuri EM. [Lat. MERCURII (DIES)].
mĭercurĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)mĭércurĭ, V.
mercurĭ.