măiestru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (
1).
2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice.
Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦
P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. [
Pr.:
mă-ies-] –
Lat. magister.măĭestru (Dicționaru limbii românești, 1939)măĭéstru, măĭástră adj., pl.
măĭeștri, măĭestre (lat.
magister, -stri; it. sp.
maestro, sic.
maistru, pv. vfr.
maestre, nfr.
maître, pg.
mestre. V.
maestru, meșter). Abil, ingenios:
era măĭestru la războĭ (Moxa),
mînă măĭastră. Năzdrăvan, care are puterĭ supranaturale:
pasăre măĭastră. Adv. În mod măĭestru:
a cînta măĭestru. V.
artist și
șmecher.măiestru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)măiéstru adj. m.,
pl. măiéștri; f. măiástră, pl. măiéstre