mătăciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂTĂCIÚNE, mătăciuni, s. f. v. mătăcină.mătăciune (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)MĂTĂCIÚNE (MĂTĂCINE) (‹
bg., srb.)
s. f. Plantă erbacee, aromatică, meliferă din familia labiatelor, cu frunze lanceolate și cu flori albe sau albastre violacee (
Dracocephalum moldavica). Din frunzele ei se prepară „apa de melisă”.
mătăciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mătăciune f. numită și
iarba stupilor sau
roiște, plantă aromatică cu florile albastre sau albe, din ale carii frunze călugării noștri prepară
apă de melisă (
Mellissa officinalis). [Și
mătăcină = pol. MATECZNIK (cu substituirea sufixelor), din MATKA, matrice, poporul aplicând durerilor interne o infuziune din frunzele acestei plante].