mătușă - explicat in DEX

mătușă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
MĂTÚȘĂ, mătuși, s. f. 1. Sora tatălui sau a mamei unei persoane; (mai rar) verișoara unuia dintre părinți sau soția unchiului; tanti, țață, tușă². 2. (Pop.) Termen de respect cu care se adresează cineva unei femei în vârstă sau folosit când vorbește despre ea; lele; p. gener. femeie în vârstă; babă. – Lat. amita.

mătușă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
mătúșă (-e), s. f. – 1. Tanti,țață, tușă. – 2. Adresare populară respectuoasă față de o femeie. – Var. (fam.) tușe. Lat. mĭta în loc de amĭta „mătușă” (Pușcariu 1054; Candrea-Dens., 1075; REW 424), cu suf. -ușe, ca auș, cf. comel. amdä, engad. amda, ticinezul anda, v. fr. ante, alb. emtë (Meyer 92; Philippide, II, 631). Pentru forma redusă mita, cf. Castro 160. Der. din sl. mati „mamă”, prin mijlocirea rus. mátuška „mămică” (Cihac, II, 182; Scriban) este dificilă fonetic. E cuvînt de uz general (ALR, I, 167). Rut. matuša, pe care Pascu, Beiträge, 8, îl consideră greșit ca etimon al rom., provine din acesta (Candrea, Elemente, 408). – Der. mătușo(n)iu, s. m. (Banat, unchi).

mătușă (Dicționaru limbii românești, 1939)
mătúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ (rus. mátuška, mămucă, d. matĭ, mamă. D. rom. vine rut. matuša, mătușă. Uniĭ îl derivă d. lat. ámita cu sufixu -ușă, ceĭa ce e greŭ!). Sora tatăluĭ saŭ a mameĭ. Epitet respectuos uneĭ femeĭ maĭ bătrîne, maĭ ales în popor (V. păpușă). – Fam. tușă: tușa Marina.

mătușă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
mătúșă s. f., art. mătúșa, g.-d. art. mătúșii; pl. mătúși

mătușă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
mătușă f. 1. sora mamei sau a tatălui; 2. femeie în vârstă: mătușa preoteasă. [Lat. AMITA, cu sufixul ușă (cf. cătușă)].