mătanie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂTÁNIE, mătănii, s. f. (În unele practici religioase)
1. Îngenunchere și înclinare a corpului până la pământ, în semn de venerație și de pocăință. ♦
P. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală.
2. (La
pl.) Șirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioșii mireni socotesc rugăciunile rostite.
3. (
Înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [
Var.:
metánie s. f.] – Din
sl. metanija.mătanie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mătánie (mătắnii), s. f. –
1. Genuflexiune, aplecare. –
2. Respect, ascultare. –
3. (
Pl.) Rozariu.
Var. metanie. Mr. mitane, megl. mitańă. Ngr. μετάνοια, în parte prin intermediul
sl. (
bg.,
sb.,
cr.)
metanije (Murnu 36; Tiktin; Conev 110; Berneker, II, 40; Vasmer,
Gr., 97).
Sec. XVII.
mătanie (Dicționaru limbii românești, 1939)mătánie, V.
metanie.mătanie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mătánie (plecăciune)
(-ni-e) s. f.,
art. mătánia (-ni-a), g.-d. art. mătániei; pl. mătắnii, art. mătắniile (-ni-i-)mătanie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mătanie f.
1. închinăciune, genuflexiune:
a făcut o sută de mătănii; 2. pl. șir de globulețe cu cari călugării își numără închinăciunile:
noaptea spunea crezul pe șirul de mătănii; 3. ca obiect de lux:
învârtia pe degete niște mătănii de chihlibar; 4. se zice de călugării ce se închină la o anumită mânăstire:
a luat mătanie la Sfântu Munte; 5. înclinarea corpului (sens generalizat):
capul de-a dura săria, trupul mătănii făcea POP. [Gr. mod. METANOIA, căință (lit. schimbarea cugetului rău în bun), sá restrâns românește la manifestarea exterioară a actului moral, la mijloacele: de a expia păcatele].