măscăriciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂSCĂRICIÚNE, măscăriciuni, s. f. (
Înv.) Vorbă, gest, purtare trivială; măscărie. –
Măscări +
suf. -ciune.măscăriciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)măscăriciúne (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. măscăriciúnii; pl. măscăriciúni