mărăcinar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRĂCINÁR, mărăcinari, s. m. Nume dat mai multor păsări călătoare mici, insectivore, cu penajul castaniu-închis și cu gâtul negru, care trăiesc prin mărăcinișuri, în apropierea apelor
(Saxicola). –
Mărăcine +
suf. -ar.mărăcinar (Dicționaru limbii românești, 1939)mărăcinár m. (d.
mărăcine). Un fel de păsărică.
mărăcinar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mărăcinár s. m.,
pl. mărăcinárimărăcinar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mărăcinar m. pasăre care trăiește prin fânețe în apropiere de ape și se nutrește cu insecte (
Saxicola).