mărunțiș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRUNȚÍȘ, mărunțișuri, s. n. 1. Lucru mărunt, fără valoare; (la
pl.) obiecte și materiale accesorii (ace, ață, nasturi etc.); mărunțuș. ♦ Vânat format din animale mici.
2. Fig. (La
pl.) Fapte lipsite de importanță; nimicuri, fleacuri.
3. (Cu sens colectiv) Monede (de metal) de valoare mică.
4. (
Înv.; în
loc. adv.)
Cu mărunțisul = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. –
Mărunt +
suf. -iș.mărunțiș (Dicționaru limbii românești, 1939)mărunțíș n., pl.
urĭ (d.
mărunt). Lucru mic, fleac (propriŭ și fig.):
a da mărunțișurĭ la spălat, a te ocupa de mărunțișurĭ. Pl. Marchidănie, marfă compusă din micĭ obĭecte de toaletă (ață, ace, spelcĭ, panglicĭ, nasturĭ ș. a.).
Cu mărunțișu, în detaliŭ:
a vinde cu mărunțișu. – În est și
-țuș.mărunțiș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mărunțíș s. n.,
pl. mărunțíșurimărunțiș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mărunțiș n. lucru mărunt:
1. marfă de puțină valoare;
2. monedă măruntă;
3. fig. secături, nimicuri.