măruntaie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRUNTÁIE s. f. pl. 1. Totalitatea organelor interne la animale și la om; viscere, vintre;
p. restr. organele interne aflate în cavitatea abdominală. ◊
Expr. A ști toate măruntaiele (din cineva) a cunoaște gândurile cele mai ascunse (ale cuiva). ♦
Spec. Totalitatea organelor interne comestibile ale animalelor.
2. Fig. Partea cea mai adâncă a unui lucru; fund, adâncime, mijloc. ♦ Interiorul ființei omenești, considerat ca sediu al gândirii, al sentimentelor și al conștiinței. [
Pr.:
-ta-ie] – Din
lat. minutalia.măruntaĭe (Dicționaru limbii românești, 1939)măruntáĭe și (vest)
mănuntáĭe n. pl. (lat.
mĭnutalia, lucrurĭ micĭ, tocătură de legume, pl. d.
mĭnutal, lucru mic, d.
mĭnútus, mărunt; it.
minutaglia, pv.
menudaio, vfr.
menuaille, cat.
menudall. Cp. cu
bătaĭe, vînătaĭe, canalie, funeraliĭ, reprezaliĭ [!], rusaliĭ. V.
mărunt).
Vechĭ. Lucrurĭ micĭ, mărunțișurĭ, fleacurĭ.
Azĭ. Părțile mărunte din trup (ficatu, inima, rinichiĭ ș. a.):
cĭorbă de măruntaĭe. În măruntaĭele pămîntuluĭ, foarte adînc în pămînt.
măruntaie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)măruntáie s. n. pl.măruntaie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)măruntaie n. pl.
1. părți mărunte (mațe, ficat, splină) coprinse în pântecele omului sau animalelor;
2. fig. adâncime:
măruntaiele pământului. [Lat. MINUTALIA. lit. mărunțișuri].