mărunt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRUNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau cu fulgi mici și deși.
2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare, cu mărunt.
3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt.
4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat,
f.art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans.
5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic.
6. Fig. (Despre oameni) Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊
Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând.
7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [
Var.: (
pop.)
mănúnt, -ă adj.] –
Lat. minutus.mărunt (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mărúnt (mărúntă), adj. – Mic. –
Var. (Banat., Mold)
mănunt. Mr.,
megl. minut. Lat. mĭnŭtus (Pușcariu 1037; Candrea-Dens., 1058; REW 5600),
cf. it. minuto, prov. menut, fr. menu, sp. menudo, port. miudo. în rezultatul normal, cu
n propagat, primul
n s-a disimulat.
Cf. minut. Der. măruntaie, s. f. pl. (viscere; mărunțișuri;
Arg., mărunțiș), din
lat. mĭnūtalia (Pușcariu 1038; Candrea-Dens., 1060; REW 5596),
cf. it. minutaglia, cat. menudall; măruntă, s. f. (rar, rămășiță, rest; dans tipic cu pași mărunți);
mărunțică, s. f. (
Arg., bîtă, par, ciomag);
mărunte, s. f. (
pl.,
Arg., bani);
mărunțel, adj. (micuț);
mărunțel, s. m. (varietate de struguri);
mărunți (
var. rară,
mărunța), vb. (a fărîmița, a ciuguli);
mărunțeli, vb. (a ciuguli, a fărîmița), cu
suf. expresiv -
li, sau direct din
mărunțel; mărunțime, s. f. (micime);
mărunțiș, s. n. (lucru fără importanță, fleac, nimic; detaliu; bani în monede mici);
mărunțișar, s. m. (negustor de mărunțișuri). – Din
rom. provine
bg. măruncŭkŭ „contribuție de mică importanță” (Capidan,
Raporturile, 229).
mărunt (Dicționaru limbii românești, 1939)mărúnt și maĭ rar (Ban. Mold.)
mănunt, -ă adj. (lat.
mĭnútus, [ca
canútus, cărunt], part. d.
mĭnúere, a micșora, d.
minor, minus, maĭ mic,
minimus, cel maĭ mic; it.
minúto, venețian
menuo, sard.
minudu, pv.
menut, fr.
menu, sp.
menudo, pg.
miudo. V.
a-mănunt, minut). Mic:
grîŭ mărunt, praf mărunt, banĭ mărunțĭ, parale mărunte. Scund, mic de statură:
om mărunt. Fig. Neînsemnat:
afacerĭ mărunte, lume măruntă. S. f. și n. pl.
Mărunte (subînț.
parale), banĭ schimbațĭ în banĭ maĭ micĭ, de ex. francĭ în gologanĭ, aur saŭ hîrtie în argint:
nu ĭ-am plătit, că n´aveam mărunte (saŭ:
schimbate),
multe și mărunte (subînț.
lucrurĭ), variate, diferite:
mĭ-a povestit, am văzut multe și mărunte. Adv. În mod mărunt:
a tăĭa varza, a tunde, a scrie mărunt; a ploŭa mărunt (cu picăturĭ micĭ și dese);
a fugi mărunt (cu pașĭ mărunțĭ).
mărunt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mărúnt adj. m.,
pl. mărúnți; f. mărúntă, pl. mărúntemărunt (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mărunt a.
1. mic ca dimensiune sau volum:
meiu mărunt, bani mărunți; 2. scurt de talie:
om mărunt; 3. fig. neînsemnat:
lume măruntă. [Și
mănunt = lat. MINUTUS]. ║ adv.
1. în părți mici:
a tăia mărunt; 2. scurt:
tuns mărunt; 3. în picături mici:
plouă mărunt ║ n. lucru mărunt:
multe și mărunte.