mărturisitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRTURISITÓR, mărturisitori, s. m. (
Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva;
spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ (Adjectival) Doveditor, probant. ♦ Duhovnic, confesor. –
Mărturisi +
suf. -tor.mărturisitor (Dicționaru limbii românești, 1939)mărturisitór, -oáre adj. și s. Care mărturisește. Confesor (al credințeĭ). Mártir:
sfîntu Mihail Mărturisitoru (23 Maĭ).
mărturisitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mărturisitór (
înv.)
adj. m.,
s. m.,
pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și
pl. mărturisitoáremărturisitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mărturisitor m. martir:
Cuviosul prooroc Vasile Mărturisitorul.