mărturisi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV.
1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦
Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (
Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală.
2. Intranz.,
Tranz. A dovedi, a adeveri, a proba.
3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta.
4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol.
5. Tranz. și
refl. A (se) destăinui. ♦
Refl. A se spovedi. ♦
Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din
sl. marturisati.mărturisi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mărturisí (a ~)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. mărturisésc, imperf. 3
sg. mărturiseá; conj. prez. 3
să mărturiseáscămărturisì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mărturisì v.
1. a depune pentru sau contra cuiva;
2. a spune tot ce a făcut sau tot ce știe:
criminalii au mărturisit faptele lor cumplite; 3. a-și spune păcatele unui duhovnic.