măritiș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRITÍȘ, măritișuri, s. n. Măritat
1. –
Mărita +
suf. -iș.măritiș (Dicționaru limbii românești, 1939)măritíș n., pl.
urĭ. Căsătoria uneĭ fete, măritare.
măritiș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)măritíș s. n.,
pl. măritíșurimăritiș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)măritiș n. fapta de a se mărita.