mărit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRÍT1, măriți, s. m. (
Înv. și
reg.) Soț; mire. –
Lat. maritus.mărit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRÍT2 s. n. (
Pop.) Măritat
1. ◊
Loc. adj. De mărit = (despre fete) bună de măritat. ◊
Expr. A-și face de mărit = a face vrăji pentru a se mărita. – Din
mărita (derivat regresiv).
mărit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRÍT3 s. n. Faptul de
a (se) mări1; mărire. –
V. mări.mărit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRÍT4, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare
1; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit.
2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. –
V. mări.mărit (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mărít (măríți), s. m. – Soț, bărbat.
Mr. mărit. Lat. marῑtus (Candrea-Dens., 1050).
Sec. XVI,
înv., pare să se fi conservat în expresia
de mărit „de măritat” (Tiktin crede că este un postverbal de la
a mărita). –
Der. mărita, vb. (a (se) căsători o fată),
mr. marit, mărtare, megl. marit, măritari, istr. marit, din
lat. marῑtāre (Pușcariu 1032; Candrea-Dens., 1051; REW 5361),
cf. alb. marton, it. maritare, fr. marier, prov.,
cat.,
sp.,
port. maridar (e cuvînt de uz general,
cf. ALR, I, 250);
măritiș, s. n. (căsătorie).
Der. neol. marital, adj., din
fr. marital; maritalmente, adv., din
fr. maritalement.mărit (Dicționaru limbii românești, 1939)1) mărít m. (lat.
máritus [d.
mas, máris, bărbat, mascul], de unde și it.
marito, fr.
mari. V.
mascur).
Vechĭ. Bărbat, soț. Mire.
mărit (Dicționaru limbii românești, 1939)2) mărit, -ă adj. (d.
măresc. V.
mare 2). Glorios, plin de mărire:
măritu împărat. Titlu cu care te adresaĭ odinioară domnuluĭ:
mărite doamne (Măria ta)!
mărit (Dicționaru limbii românești, 1939)3) mărít, a
-á v. tr. (lat.
marito, -áre, d.
maritus, bărbat, soț; it.
maritare, pv. cat. sp. pg.
maridar, fr.
marier). Căsătoresc (vorbind de fete). V. refl.
Mă mărit. V.
însor.mărit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mărít1 (mire) (
înv.,
reg.)
s. m.,
pl. măríțimărit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mărít2 (măritat, mărire) (
pop.)
s. n.