mărgărită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRGĂRÍTĂ, mărgărite, s. f. (
Bot.;
pop.) Margaretă. – Din
ngr. margaríta.mărgărită (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)mărgărítă,
mărgăríte, s.f. (pop.)
1. margaretă.
2. mărgăritar.
mărgărită (Dicționaru limbii românești, 1939)*mărgărítă f., pl.
e (d.
mărgărit, după fr.
marguerite). Ochĭu bouluĭ (tătăișă, aurată), o plantă erbacee din familia compuselor cu floarea ca tufănica saŭ ca romănița, albă saŭ alt-fel (
leucánthemum vulgáre saŭ
chrisánthemum leucánthemum).
mărgărită (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mărgărítă (plantă, insectă) (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. mărgărítei; pl. mărgărítemărgărită (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mărgărită f.
1. mărgăritar:
crescuse și ’nflorise o mică mărgărită AL.;
2. pl. plantă din fam. compuselor cu cotor înalt și cu flori late, cultivată uneori ca decorativă (
Chrysanthemum leucanthemum). [Lat. MARGARITA]. V.
înșiră-te-mărgărite.