mărghilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂRGHÍLĂ, mărghile, s. f. (
Reg.) Loc mlăștinos; mocirlă, baltă. [
Acc. și:
mắrghilă] –
Et. nec.mărghilă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mărghílă (mărghíle), s. f. – Mlaștină, teren mlăștinos.
Germ. Mergel „marnă” (Candrea). În
Trans.mărghilă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mărghílă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. mărghílei; pl. mărghíle