mămăligă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂMĂLÍGĂ, mămăligi, s. f. Aliment preparat din făină de porumb (mai rar de mei, hrișcă etc.) fiartă în apă. ◊
Expr. (
Fam.)
A o pune de mămăligă = a se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută; a o păți; a da greș. ♦ Epitet depreciativ dat unui om lipsit de energie și de inițiativă. [
Var.: (
reg.)
mălígă s. f.] –
Et. nec.mămăligă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mămălígă (mămălígi), s. f. –
1. Terci sau pastă de făină de porumb fiartă, formează baza alimentației țăranului în majoritatea regiunilor țării, înlocuind pîinea. –
2. Prostănac. –
Var. (
munt.)
măligă. –
Mr. mumalig. Creație expresivă, bazată pe consonanța
mama „hrană” (P. Papahagi,
Notițe, 31; Capidan,
Dacor., VII, 131;
cf. Graur,
BL, IV, 97),
cf. mamă și
mr. mamă „terci pentru copii”, sau, mai probabil, pe
lat. mamilla cu
suf. diminutival -
ică sau
-igă. Apare în toate idiomurile balcanice:
tc. mamaliga, ngr. μαμαλίνγα,
alb. mamalingë, mag. mamaliga, bg. mamaliga, sb.,
cr. mamaljuga, rut. mamalyg, cuvinte explicabile suficient prin
rom. Fără îndoială, s-a semnalat ca sursă pentru
rom. ven. melega „hrișcă” (Cihac, II, 185; Meyer,
Türk. St., I, 2),
der. care nu pare probabilă.
Cf. mălai, mămăruță. Der. mămăligar, s. m. (țăran; nătîng; valah);
mămăligos, adj. (moale, răscopt). Pentru împrumuturi străine,
cf. Miklosich,
Wander., 17; Miklosich,
Fremdw., 108; Candrea,
Elemente, 403; Berneker, II, 15; Weigand,
Jb., XVIII, 365; Capidan,
Raporturile, 225, 232; Vasmer, II, 93. –
Der. neol. mamelă, s. f. (țîță), din
fr. mamelle; mamifer, s. n., din
fr. mammifere; mamelon, s. n. (sfîrc), din
fr. mamelon.mămăligă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mămăligă, mămăligi s. f. 1. v.
mălai-mare. 2. semnul începătorului (
pe parbrizul automobilului).
mămăligă (Dicționaru limbii românești, 1939)mămălígă f., pl.
ĭ (imit. din silaba
ma repetată și sufixu
-ligă ca´n
săpăligă, țăpligă orĭ bg.
čevru-, čuru-, čučuliga, cĭocîrlie,
cuculiga, cucută. D. rom. vine ngr. turc.
mamaliga, sîrb.
mamáljuga, bg.
mama- și
mamuliga, mămăligă,
mamúli, popușoĭ [!]; rut.
mamalýga, ung.
mamaliga. Cp. cu
pap 2. Nu e rudă cu it.
méliga, popușoĭ). O pastă consistentă făcută din făină de popușoĭ feartă [!] în apă și sare și care, la țăraniĭ Românĭ, ține locu pîniĭ [!]. Cantitate din această pastă cît încape´ntr´un ceaun:
doŭă mămăligĭ. Fig. Iron. Om moale:
ce mămăligă! A pune de mămăligă, a pune la foc ceaunu cu apă de mămăligă, (fig.) a lungi o lucrare care s´ar putea face maĭ răpede [!].
A prins mămăliga coajă (și pin [!] urmare s´a´ntărit), s´a obrăznicit țopîrlanu (fiind-că s´a´nțolit). V.
coleașă, mandră 2, mălaĭ.mămăligă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)mămălígă, mămăligi, s.f. – (gastr.) Aliment preparat din făină de porumb fiartă în apă. – Socotit creație expresivă bazată pe consonanța mamă „hrană” (Capidan, Graur cf. DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894). Din rom. provin tc. mamaliga, magh. mamaliga, ucr. mamalyg etc.
mămăligă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mămălígă s. f.,
g.-d. art. mămălígii; pl. mămălígimămăligă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mămăligă f.
1. pastă îngroșată de mălaiu cu apă și sare, pe care țăranii o taie în felii cu o sfoară și o mănâncă în loc de pâine;
2. fig. om molatic. [Primitiv probabil termen din graiul copiilor, diminutiv din
mamă (cf.
săpăligă, din
sapă), desemnând la început așa numita
papă a pruncilor].