măgădău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂGĂDẮU, măgădăi, s. m. (
Reg.) Bărbat mare la trup (și cam prost); vlăjgan, măgădan. [
Var.: (
reg.)
macadắu s. m.] –
Et. nec. Cf. măgădan.măgădău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)măgădắu (
reg.)
s. m.,
art. măgădắul; pl. măgădắi, art. măgădắiimăgădău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)măgădău m. ștrengar mare. [Fuziune din
măgar și
(derbe)deu].