măduvă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MẮDUVĂ s. f. 1. Substanță moale, de culoare gălbuie sau roșie, aflată în canalul oaselor, care ajută la formarea sângelui și a țesutului osos. ◊
Măduva spinării = parte a sistemului nervos central aflată în interiorul coloanei vertebrale, care coordonează reflexele necondiționate somatice și vegetative medulare; rahis. ◊
Loc. adv. Până în măduvă sau
până în (sau
la) măduva oaselor = până în adâncul ființei, al sufletului; profund, adânc.
2. Zona interioară, centrală, moale a tulpinii plantelor; inima (tulpinii);
p. restr. sevă, mâzgă.
3. Fig. (Rar) Partea esențială a unui lucru, fondul unei probleme, al unei opere etc.; esență, miez. –
Lat. medulla.măduvă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mădúvă s. f. – Miez, esență. –
Var. (
Trans., Banat)
mădu(h)ă. Mr. măduă, megl. miduă. Lat. medŭlla (Pușcariu 1013; Candrea-Dens., 1114; REW 5463),
cf. it. midolla, v. fr. meolle, (
fr. moelle),
prov. mezola, sp. meollo, port. miola. Pentru fonetism (
măduă, cu suprimarea hiatului prin intermediul lui
ν),
cf. văduvă. –
Der. măduvos, adj. (care are multă măduvă).
măduvă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)măduvă s. f. sg. (er.) spermă.
măduvă (Dicționaru limbii românești, 1939)mădúvă (vest) și
mắduvă (est) f., pl.
e (lat.
mĕdŭlla [de la
medius, mijlociŭ], de unde s´a făcut
mădúŭă, mădúhă [cum se aude și azĭ în dialect], apoĭ
madúvă și [după
văduvă]
măduvă; it.
midolla, pv.
meola, fr.
moelle, cat.
madulla, sp.
meollo, pg.
miola. V.
medular. Cp. cu
nor). Substanța cea moale și grasă care se află în oasele lungĭ saŭ cea spongioasă și ușoară care se află în ramurile unor arborĭ (ca socu).
Măduva spinăriĭ, creĭeru prelungit în coloana vertebrală.
Măduva prelungită, bulbu rachidian.
A-țĭ intra frigu (saŭ
frica)
în măduva oaselor, a-țĭ fi foarte frig (
saŭ frică).
Fig. Parte esențială:
măduva uneĭ cărțĭ.măduvă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mắduvă s. f.,
g.-d. art. mắduveimăduvă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)măduvă f.
1. substanța moale și grasă ce umple cavitatea oaselor:
măduva spinării; 2. materie spongioasă ce s’află în cotorul unor vegetale;
3. fig. ce e mai substanțial:
măduva unei cărți. [Vechiu-rom.
măduo = lat. MEDULLA].