mădular (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂDULÁR, (
1)
mădulare, s. n., (
2)
mădulari, s. m. 1. S. n. (
Pop.; mai ales la
pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe;
p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă.
2. S. m. (
înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. –
Lat. medullaris.mădular (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))mădulár „membru (al corpului)” s. n., pl.
măduláre (mădulắri)mădular (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mădulár (măduláre), s. n. –
1. Parte a corpului, organ, la ființe. –
2. (Înv.) Organ genital. –
3. Membru, asociat. –
4. Burghiu, sfredel. –
5. (Banat) Par. –
Mr. mădular. Lat. medŭllaris (Pușcariu 1014; Candrea-Dens., 1115; Tiktin;
cf. REW 5463), poate prin intermediul unui
lat. *
medŭllarium (Densusianu,
GS, II, 315), chiar dacă această ipoteză nu ar fi necesară. Sensul 3 este calchiat după
fr. membre. Sensul de „membru” exista deja în
lat. med.,
cf. Tiktin. –
Der. mădulări, vb. (a dezmembra), rar, în
Bucov.;
înmădulare, s. f. (reuniune, uniune).
mădular (Dicționaru limbii românești, 1939)mădulár n., pl.
e (lat.
medullaris, medular;
os medullare, os cu măduvă).
Rar azĭ. Membru:
mădularele trupuluĭ, (fig.)
ale uneĭ societățĭ. – În est pl. și
-ărĭ, ca
buzunărĭ.mădular (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mădulár1 (persoană) (
înv.)
s. m.,
pl. mădulárimădular (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mădulár2 (membru/organ al unei ființe) (
pop.)
s. n.,
pl. măduláremădular (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mădular m.
1. membru al corpului sau al unei corporațiuni:
mădulari ai sfatului domnesc BĂLC.;
2. partea carului, d’asupra osiei dinainte. [Lat. MEDULLARIS, ce se află în măduvă].