măcău (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))MĂCẮU, măcaie, s. n. (
Reg.) Băț, ciomag. –
Comp. magh. mákó.măcău (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)măcắu, s.n. – v. macău.
măcăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)măcắŭ n., pl.
ăĭe (cp. cu
moacă 2. Ung.
mákó înseamnă „bunică”).
Nord. Cĭomag. Lovitură de cĭomag.