măcăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂCĂÍ, pers. 3
mắcăie, vb. IV.
Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac; a măcăni. –
Mac1 +
suf. -ăi.măcăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)măcăí (a ~) vb.,
ind. prez. 3
mắcăie, imperf. 3
sg. măcăiá; conj. prez. 3
să mắcăiemăcăĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)mắcăĭ și
-ĭésc, a
-í v. intr. (d.
mac-mac). Strig ca rața. – Și
hăcăĭesc în nord; în vest
măcăn, a
-í: rața măcăne (Ĭov. 207).
măcăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)măcăì v.
1. a striga, vorbind de rațe;
2. fam. a trâncăni din gură. [Onomatopee:
mac! mac!].