măcriș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MĂCRÍȘ s. m. Plantă erbacee cu frunze alungite și acrișoare, cultivată ca plantă alimentară sau medicinală
(Rumex acetosa). ◊
Măcriș mărunt = varietate de măcriș cu frunzele în formă de spadă și cu flori roșietice
(Rumex acetosella). Măcrișul calului = varietate de măcriș cu frunzele ușor încrețite și cu flori verzui
(Rumex conglomeratus). ◊ Compus:
măcrișul-iepurelui sau
măcrișul-caprei = plantă erbacee cu frunze acrișoare acoperite cu peri, asemănătoare ca formă cu ale trifoiului, și cu flori albe, roșietice sau albăstrui
(Oxalis acetosella). ♦
Sare de măcriș = numele popular al unei combinații de acid oxalic cu oxalat acid de potasiu. –
Et. nec. Cf. acru.măcriș (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)măcríș s. m. – Plantă (Rumex acetosa).
Bg. mokreš, din
mokăr „umed” (Conev 43; Pascu,
Beiträge, 53).
Der. de la
macru nu e probabilă (Pușcariu,
Dim., 117); după ipoteza neverosimilă a lui Scriban, ar fi vorba de un cuvînt dacic sau germanic. –
Cf. macrină, s. f. (umiditate), din
bg. mokrina (Pascu,
Beiträge, 17), pe care Candrea-Dens., 1037, îl derivau în mod greșit din
macru.măcriș (Dicționaru limbii românești, 1939)măcríș și
macríș m. (cuv. poate vgerm. orĭ dacic. P.
-criș, cp. cu fr.
cresson, care vine d. vgerm.
chresso, ngerm.
kresse, id. Cp. cu
Ordessus, Naissus, Argeș, Niș. D. rom. vine bg.
mókreš și rut.
mokrýš, id.). O plantă erbacee poligonacee ale căreĭ frunze, care-s acre, îs culinare (
rumex acetosa, cu varietățile:
rumex acetosella [măcriș mărunt] și
rumex conglomeratus [măcrișu caluluĭ]). Alte plante cu acest nume nu-s poligonacee, ca:
óxalis acetosa și
acetosella (măcrișu ĭepurreluĭ),
bérberis vulgaris (măcriș spinos, măcriș de rîurĭ, dracilă),
nasturtium officinale (măcriș de baltă, brîncuță, hreniță, din care se face salată) ș. a.
măcriș (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)măcríș, s. – (bot.) Plantă cu tulpină ramificată, cu frunze acrișoare la gust, folosită în medicină și alimentație (Rumex acetosa). – Et. nec. (MDA); Cuv. rom. preluat în magh. (makris) (Bakos 1982).
măcriș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)măcríș (mă-criș) s. m.măcriș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)măcriș n. plantă nutritivă cu un gust plăcut acru, răcoritor și antiscorbutic, mult întrebuințată la bucătărie, adesea împreună cu spanacul (
Rumex acetosa). [Origină necunoscută].