mârzac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂRZÁC, mârzaci, s. m. Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din
tăt. mïrza.mârzac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mârzác s. m.,
pl. mârzácimârzac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mârzac m. căpetenie tătărească:
un mârzac a sosit dela Bugeac4 POP. [Tatar MIRZAK = MIRZA, titlul familiilor nobile tătărești din Crimeia].