mânătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă;
p. ext. boală pricinuită de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [
Var.:
mâitúră s. f.] –
Mână +
suf. -ătură.mânătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mânătúră (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri