mânzărar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂNZĂRÁR, (
1)
mânzărari, s. m., (
2)
mânzărare, s. n. 1. S. m. (
Pop.) Cioban care păzește mânzările.
2. S. n. (
Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. –
Mânzare +
suf. -ar.mânzărar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mânzărár1 (cioban) (
pop.)
s. m.,
pl. mânzărárimânzărar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mânzărár2 (loc unde stau mânzările) (
reg.)
s. n.,
pl. mânzăráre