mândrișor(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ,mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor.
mândrișor(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri