mâhniciune(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) MÂHNICIÚNE,mâhniciuni, s. f. (Înv.) Mâhnire. – Mâhni + suf. -iciune.
mâhniciune(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) mâhniciúne (înv.) s. f., g.-d. art. mâhniciúnii; pl. mâhniciúni