mâglă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÂGLĂ, mâgle, s. f. (
Reg.) Stivă. – Din
magh. mágla (
var. a lui
máglya).
mâglă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)mấglă2,
mấgle, s.f. (reg.)
1. bețișor de măsurat bârnele în pereți.
2. sfeșnic de lemn.
mâglă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)mấglă, -e, (mâglie), s.f. –
1. Grămadă, morman. Mâglele, „loc situat în pădurea dintre satele Glod și Văleni, renumit prin faptul că adăpostește un mormânt acoperit cu o grămadă de pietre, care ar fi aparținut unui haiduc ce l-ar fi trădat pe Pintea Viteazul. Fiecare om ce trece pe la Mâgle aruncă câte o piatră pe grămada ce acoperă mormântul zicând: Aici e îngropat glodeanul care l-a vândul pe Pintea” (Ivanciuc 2006: 16).
2. Sloi de gheață plutitor (Chioar). – Din magh. magla (din máglya) „rug” (Candrea cf. DER; DEX).
mâglă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mấglă (
reg.)
(mâ-glă) s. f.,
g.-d. art. mấglei; pl. mấgle