mator (Dicționar de neologisme, 1986)MATÓR s.n. (
Poligr.) Instrument folosit în legătoria de artă pentru imprimări în piele. [< fr.
matoir].
mator (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)mátor, mátoră, mátori, mátore, adj. (reg.) bătrân, copt la minte, chibzuit, serios.
mator (Marele dicționar de neologisme, 2000)MATÓR s.n. instrument în legătoria de artă pentru imprimări în piele. (< fr.
matoir)
mator (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mátor (mátoră), adj. – Bătrîn, încărcat de ani. –
Var. matur. Mr. matur. Sl. matorŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 190; Romansky 124; Conev 59),
cf.,
bg.,
sb.,
cr.,
slov.
mator. Originea cuvîntului
sl. nu este sigură: din
lat. materia după Berneker, II, 25, mai probabil din
lat. maturus, ca în
mr. (după Pușcariu 1052,
rom. provine direct din
lat.). E dubletul lui
matur, adj. (copt, În toată firea),
sec. XIX, cu
der. maturitate, s. f., din
fr. maturité. –
Der. matori, vb. (rar, a îmbătrîni);
matorie, s. f. (
înv., vechime).
mator (Dicționaru limbii românești, 1939)mátor, -ă adj. (vsl.
matorŭ, materŭ, bătrîn, probabil d. lat.
materia [Bern. II, 25]; bg.
mátor, robust, sănătos; sîrb.
mátor, bătrîn [vorbind de animale]).
Vechĭ. Bătrîn. V.
matur.màtor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)màtor a. matur, în vârstă (BĂLC.). [Slav. MATORŬ].