mușteriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUȘTERÍU, mușterii, s. m. Cumpărător, client. – Din
tc. müșteri.mușteriu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)mușteríu (mușteríi), s. m. – Client. –
Mr. muștiri, megl. muștiriiă. Tc. (
arab.)
mușteri (Miklosich,
Etym. Wb., 205; Loebel 67; Lokotsch 1522),
cf. ngr. μουστερής,
bg. mušterija.mușteriu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)mușteriu, mușterii s. m. 1. cumpărător, client.
2. (
intl.) victimă a unui infractor.
mușteriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)mușteríu (
înv.,
fam.)
s. m.,
art. mușteríul; pl. mușteríi, art. mușteríii (-ri-ii)mușteriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)mușteriu m. cumpărător, client:
bani să fie, mușterii nu lipsesc AL. [Turc. MUȘTERI].
mușteriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)mușteríŭ m. (turc. ar.
mušteri, d. ar.
šira, ištíra, cumpărătură; ngr.
musteris, bg. sîrb.
mušteríja).
Vechĭ. Cel ce oferă maĭ mult la mezat.
Azĭ. Client la prăvălie, la trăsură, la barcă ș. a.
Fig. Iron. Hoț:
ține-țĭ bine geamantanu, că´ndată se găsește un mușteriŭ. – Și
-iríŭ, ĭar în nord
-eréŭ.