must (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MUST, musturi, s. n. 1. Suc dulce care nu a început încă să fermenteze, obținut prin zdrobirea și presarea boabelor de struguri sau,
p. ext., a altor fructe ori plante.
2. Zeamă, suc pe care îl conțin unele fructe.
3. Seva arborilor.
4. (
Pop.) Zeamă din gunoiul vitelor.
5. Lichid cu care este îmbibat pământul după topirea zăpezii. –
Lat. mustum.must (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)must (músturi), s. n. –
1. Suc de struguri. –
2. Cidru. –
3. Suc, zeamă. –
Mr. mustu, megl. most. Lat. mustum (Pușcariu 1140; Candrea-Dens., 1184; REW 5783),
cf. alb. mušt (Philippide, II, 648),
cf. it.,
sp.,
port. mosto, prov.,
cat. most, fr. moût. –
Der. musti, vb. (a avea lichid din abundență; a lăsa zeamă sau sevă, a stoarce, a extrage sucul);
mustit, s. n. (acțiunea de a musti);
mustitor, s. n. (zdrobitor; lin, călcătoare);
mustar, s. m. (vînzător de must);
mustărie, s. f. (prăvălie de vinuri);
mustăreață, s. f. (zeamă eliminată de trunchiul de mesteacăn; sevă), cu
suf. -
eață (după Candrea, dintr-un
lat. *
mustaricia);
mustometru, s. n. (alcoolmetru);
mustos, adj. (zemos), pe care REW îl derivă direct din
lat. mustōsus; mustuială (
var. musteală, mustuitură),
s. f. (tescovină; boștină). – Din
rom. provine
bg. must (Romansky 122).
must (Dicționaru limbii românești, 1939)*must n., pl.
urĭ (lat.
mŭstum, must, it. sp. pg.
mosto, pv. cat.
most, fr.
moût; vsl.
mŭstŭ, rus.
must; ung.
must). Vin în primele zile după ce a fost stors din poamă și cînd e încă dulce. Zeamă de orĭ-ce fructe stoarse.
must (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)must s. n.,
pl. músturimust (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)must n.
1. vin dulce care încă n´a început a fierbe;
2. orice suc:
must de pere, de mere. [Lat. MUSTUM].